Prin Rectorat, nepotrivită

Merg spre Rectorat pentru o ședință ce va avea loc în sala Radu Antonescu. Intru în clădire, mă orientez pe planul parterului, cotesc la dreapta și iată, începe din nou: holul bărbaților. Zeci de tablouri cu bărbați mă privesc de pe pereții holului, stânga-dreapta, amplu. Exagerez puțin – de fapt nu se uită la mine. Cei mai mulți privesc în gol, sau poate în viitor… dar și eu sunt în viitor, pentru că ei sunt în trecut. Poate se uită totuși la mine.

Tablourile cu bărbați sunt portrete ale tuturor Rectorilor Universității din București:

This slideshow requires JavaScript.

Pe vis-a-vis sunt portretele tuturor Decanilor Facultății de Drept, de-a lungul istoriei.

This slideshow requires JavaScript.

Conform adevărului istoric, nicio femeie. Bărbații sunt îmbrăcați în costum și au figuri serioase, așa cum se cuvine. Stau acolo cu gravitatea poziției și a istoriei, pentru totdeauna probabil. Cine ar putea să dea jos tablourile Rectorilor Universității din București? Și de ce să îi dea jos fără niciun motiv?

Am ajuns la ușa sălii, intru. „Atenție la treaptă”. Mulți profesori și profesoare sunt deja înăuntru. De pe peretele din dreapta, frumos desenați și înrămați, șapte bărbați se uită serios la mine – în viitor. Pe peretele din stânga stau de veghe alți patru.

Ședința pare să nu se mai termine, retrospectiv știu că a durat trei ore, așadar trebuie să merg la baie după ceva timp. Fuga stânga spre subsol, unde este marea baie a femeilor. Stânga dreapta bărbații înrămați își văd de viețile eterne. O mică pauză în holul central, aici nu sunt portrete. A doua jumătate a holului – stânga dreapta bărbați înrămați se uită în toate direcțiile. Repede pe scări în jos, gata, pare că nu mă mai văd. Cel puțin eu nu îi mai văd.

Holul Rectoratului mă instruiește asiduu ce înseamnă știință, profesorat, autoritate, memorie. Sunt ilustrații din secolul al XX-lea mai ales și din secolul al XIX-lea. Poate că astăzi există multe femei profesoare, decane, prorectore, ne întâlnim. Dar „astăzi” nu este afișat pe pereți, „astăzi” este, deocamdată, în așteptare. Instrucțiunile vin din vremuri trecute și sunt cât se poate de clare. Nu există nicio ambiguitate.